Un lung tren ne pare viatza
Un lung tren ne pare viata
Ne trezim in el mergand
Fara sa ne mai dam seama
Unde ne-am urcat si cand.
Fericirile sunt halte
Unde stam cate un minut
Pana sa ne mai dam seama
Suna, pleaca… a trecut
Iar durerile sunt statii
Lungi de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca
Tot mai multe se ivesc.
Multi copii voiosi se urca,
Cati in drum n-am intalnit
Iar cate un batran coboara
Trist de forte istovit.
Vine o data insa vremea
Sa ne coboram si noi
Ce n-am da atunci, o clipa
Sa ne intoarcem inapoi
Caci pe cand privim in urma
Plangem timpul ce a trecut.
Suna… gara vesniciei
Am trait, dar n-am stiut.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
viatza nu are sens...si krk singurul moment in kre ne dorim sa nu murim e ultimul moment...too late...si pune si "vioara"...orikum poezia asta e geniala...stii k eu sunt cel mai mare fan al tau...vreau primul tau volum de versuri ku autograf...aaa si ai mai scris la roman?......
Frumoasa poezie. :)
Trimiteți un comentariu