Trezirea la viata

Azi e deja 3 aprilie...nu am mai scris pe blog de nici nu mai shtiu cand, nu shtiu de ce dar parca nu am mai avut nici un chef de viatza in ultimul timp...se pare ca azi ma simt mai inspirata decat in ultimele patru luni, probabil e de vina betia de aseara data la Deea ( una dintre cele 3 oligofrene ale mele, adica best friende:D)...se presupunea k e un maraton de filme si asa a km si fost, pana dimineata cand s-au ivit niste mici altercatii ( care nu erau din cauza bauturii:)) ), oricum or ce ar fii fost mi-a readus inspiratia, sau cel putin cheful de scris pe linia de plutire...mi s-au intamplat mult prea multe chestii ciudate in ultimul timp...oameni de care nu am mai auzit de luni de zile dau semne de viata, toata lumea parca acum ma cauta sau cel putin imi lasa impresia asta, e o senzatie foarte ciudata, tinand cont ca pana acum nu am prea fost cautata, adica in afara de cele 3 "oligofrene" n-am prea iesit cu nimeni, dar acum parca toata lumea simte nevoia disperata sa ma vada, ma sufoca gandul asta, ma panicheaza si de obicei ma face sa imi pierd concentrarea de la orice activitate as face...paradoxal asa zisii prieteni revin pe unda de plutire a vietii mele exact cand imi e bine si am nevoie de liniste, dar de ce ma mira oare, nu asa se intampla mereu?...insa ceea ce mi se pare si mai ciudat de atat e ca nu imi prea pasa, am o oarecare stare de euforie, nu stiu exact cum sa numesc sentimentele si trairile pe care le am acum...poate indiferenta amestecata cu euforie?, orice ar fii imi place...ma face sa ma simt libera si sigura pe mine...e o senzatie foarte tare, v-o recomand;), imi da energie pentru a reusi sa imi indeplinesc toate planurile pe care le aveam de mult in minte, dar pentru o perioada au stat inchise intr-o cutie cu un lacat gigantic...oricum cred ca o sa inchei aici articolul de asta seara, probabil ca de acum incolo or sa urmeze multe altele:)...

Ploaia

Afara ploua infernal...ploaia...ce poate fi mai sublim si mai ucigator....ploua cu lacrimile Ei....de cate ori am dansat in ploaie...de cate ori ma stropea cu parul ei ud....
As vrea sa ma sinucid,dar nu pot...cand a plecat mi-a lut ultima picatura de viata,nu am ce sa ucid...
Ea,cu parul ei lung si negru si ochii gigantici si inchisi...in ochii ei se imbina raiul cu iadul,sublimul cu grotescul,fericirea si disperea,viata si moartea...
Eram best friendul ei,inotdeauna mi s-a parut ceva stupid,acum as da orice sa ii aud vocea spunandu-mi ca sunt best friendul ei si ca va fi mereu acolo....
Daca ma auzi acum vei stii ca am avut dreptate...nu esti aici,nu ma tii in brate si nu imi fredonezi patience...eu nu mai fluier...nu mai exist...
Nu pot sa ii scriu numele,pur si simplu nu pot...pot doar sa revad fiecare zambet,ca pe un film.
Ne-am cunoscut la munte...m-am dus la munte cu un grup de prieteni,ea fiind sora unuia.M-a uimit din prima clipa,am dat noroc si mi-a spus salut...era una dintre noi,cu ea puteai sa bei o bere,sa vorbesti despre fotbal...tin minte ca vorbeam cu orele despre melodiile noastre preferate...rasul ei...
Era un privilegiu sa o vezi razand,ii se lumina fata,stralucea,o data i-am spus ca e o lanterna si niciodata nu i-am explicat...daca vei citi vreodata asta vreu sa iti explic-esti o lenterna pentru ca atunci cand zambesti luminezi lumea...tu ai putea sa luminezi neantul...
Dupa 2 saptamani ne-am intors in bucuresti,am pastrat legatura pe net...Intr-o zi ploioasa am invitat-o la o cafea...am ajus in cafenea dupa 2 ore uzi si fericiti...am dansat in ploaie,ne plimbam prin cismigiu si cantam...am cantat de la black sabbath la guns n' roses la iron maiden si aerosmith...ea nu avea voce si eu eram racit...de fapt nu cantam,urlam.....mergeam prin ploaie tinandu-ne de maini si pentru prima data am cunoscut fericirea....
Melodia noastra...november rain...nu am puterea sa o ascult...inca ii aud vocea cantand piesa asta...imi sfasie creierii,nu ma lasa sa dorm noaptea,nu ma lasa sa respir....
Nopti de vara dormite in cismigiu...nopti in care ne uitam la stele...si eu veneam cu chitara...ea ma punea sa cant tear drops on my guitar si se gandea la EL......cand auzea de cineva cu numele lui ii sclipeau ochii si avea un zambet care aprindea gheata..mi-a zambit si mie,pentru fiecare melodie cantata la chitara...fiecare melodie care ii aducea aminte de El era rasplatita cu un zambet trist si firav...in schimb radea cu toata inima la bancuri...niciodata nu am putut reda la chitara sunetul rasului ei melodic....am avut privilegiul de a fi cel ce ii stergea lacrimile,de a fi cel cu care vorbea la 3 dimineata,cel care o tinea in brate...parul ei negru stralucea in soare si mirosea a mosc...ea mirosea a mosc si piper...as recunoaste mirosul ei oricand....niciodata nu m-a iubit.....
De ce nu e aici?...pentru ca i-am spus ca e in ochii ei imi vad viitorul,ca in stalucirea parului ei imi vad viata,ca in zambetul ei se imbina fericirea cu dezastrul.....si a spus ca nu ma poate iubi....dar stiam...
Stiam...fiecare din zambetele sincere si largi in care ma simteau viu erau pentru El...stiam...si mi-a spus adio...pentru ca altfel imi va face rau....m-a ucis....acum pot spune ca stiu cum e sa mori...moarte iti zambeste,iti spune adio,plange si te imbratiseaza pentru ultima data...
Ultima mea dorinta e sa o vad cu EL.....vreau sa o vad fericita...nu pot sa imi sterg mesajele de la ea cu robotel...nici mailurile...am toate conversatiile noastre kilometrice de mess si le citesc de mii de ori...stii ca eu,intr-un fel aparte,te iubesc...robotel....singura parte vie din mine e EA......daca as putea sa ii spun ceva:te iubesc...si voi fii mereu aici..ca frate,prieten sau orice ai nevoie...te iubesc ca un nebun de alb ce captureaza regina neagra....si tu esti best frienda mea....
( acest articol nu a fost scris de mine, ci de Deea,my best friend, care m-a rugat sa il public pe blogul meu, fiindu-mi dedicat de catre ea)

Imi e dor si frica

Cateodata imi e dor de tine
Imi e dor de ochii tai mari si negrii,
De zambetul tau larg si mereu vesel,
De buzele trandafirii si dulci,
De veselia si iubirea pe care o purtai mereu in suflet,
Imi e dor de tine cel ce-ai fost.
Imi e frica de tine cel ce-ai devenit,
De furia ce ti se citeste in priviri,
De ura ce iti iese prin pori.
Imi e dor de Fat Frumos al meu
Ce avea o dragoste pura
Si frica de Bestia
Care a amestecat ura cu iubirea.
Imi e frica sa te privesc
Si dor sa te iubesc...

Copilul

Candva, demult
Intr-o alta viata,
Intr-o alta lume,
Pe un alt Pamant,
Un copil statea singur si plangea
Rupt de realitate, pierdut intr-o lume a sa.

Cu ochii plansi,
Cu parul nins,
Privea in spre cerul inrosit
De sangele visurilor neinfaptuite.
Privea in spre zare,
Cum soarele apune
Privea in spre abis,
Cum fericirea dispare.

Privea peste tot in jurul lui
Si nu vedea decat tristete...
Tristetea unei lumi care l-a renegat
Tristetea unei lumi ce l-a abandonat
In marea involburata a realitatii contemporane.

vise, dorintze, sperantze...

cu totzii avem vise shi dorintze pentru care muncim din greu, sacrificam timp pretzios shi in cele din urma speram sa se indeplineasca...cel ce spune k nu are vise sau k nu ishi doreshte nimic a incetat sa mai traiasca...visele shi dorintzele sunt viatza, traim pentru indeplinirea lor...niciodata sa nu renuntzi la un vis pentru k celorlaltzi li se pare puieril shi ridicol, e visul tau...shi eu am vise care sper k se vor indeplini intr-o zi...imi doresc sa nu mai vad atat de multzi copii abandonatzi pe strazi de catre parintzii lor sau batrani fara un acoperish deasupra capului, imi doresc sa se puna mai mult pretz pe educatzie shi sanatate, imi doresc sa pot ajuta copiii cu dezabilitatzi, shi cel mai mare vis al meu este sa pot avea propria fundatzie pentru ai ajuta pe totzi cei ce au nevoie de un acoperish deasupra capului shi de o mancare calda, shi am sperantza k intr-o buna zi acest vis mi se va indeplini, caci sperantza nu moare niciodata, sau moare o data cu tine...sa nu renuntzatzi niciodata sa visatzi, sa va pese intotdeauna de cei din jurul vostru shi sa incercatzi sa ii ajutatzi pe cei ce se afla in dificultate cum putetzi mai bine fara a ashtepta ceva in schimb...dupa ce ajutzi pe cineva intotdeauna te simtzi mai bn...nu te lasa niciodata influentzat de cei din jurul tau...VISEAZA, IUBESHTE shi SPERA...shi asha vei gasi fericirea...

Condamnare la toamna

Daca padurea ne condamna
La nostalgie fara rost
E toamna, vara mea, e toamna
Asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
Ne cad din brate la un semn
Si suntem imbracati in frunze
Si captusiti cu-n fel de lemn.

Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazu...

Mai e in tot un pic de vara
Dar paturi aspre ne-nsotesc
La orice drum mai lung afara,
Prin cai de abur nefiresc.

Mai am senzatia ca-n toate
Pot fi si altfel decat sunt,
Dar muntii-mi pun poveri in spate,
Si simt ca port pe talpï pamant.

Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazu...

(Emeric Imre - Condamnare la toamna)

Ipocrizie

Ipocrizia...totzi afirma sus shi tare k dintre toate lucrurile din lume cel mai mult urasc ipocrizia, urasc oamenii cu doua fetze, adik...indirect...se urasc pe ei inshishi, pentru k totzi suntem mai mult sau mai putzin ipocritzi, numai k ne e frik sa recunoashtem...cel ce iubeshte viatza shi crede k totul e roz shi roz e lumea toata, este la fel de ipocrit k shi cel ce o urashte shi nu ishi gaseshte locul in ea...da recunosc, sunt ipocrita...deshii vorbesc atat de senin despre moarte shi despre sinucidere, adevarul este k imi e foarte frik de ea, imi e frik de moarte...imi e frik de necunoscut...urasc schimbarile, urasc sa ma gandesc k intr-o buna zii ma voi duce sa dorm shi nu ma voi mai trezii niciodata...
Am ajuns la concluzia k deshii viatza nu mi-a adus pana aqm prea multe bucurii, nu vreau sa plec...poate k fara sa imi dau seama m-am atashat atat de mult de ea incat a inceput sa imi placa...da...se pare k sunt la fel de ipocrita k totzi ceilaltzi...imi e prea frik shi sunt prea speriata de nou shi de necunoscut...deshii aqm mult timp am simtzit k nu totul s-a sfarshit shi k numai am nici un rost in aceasta lume, ma simtzeam k un mort viu, aqm sunt de alta parere...viatza merita traita shi cu bune shi cu rele shi cu oameni ipocritzi...pentru k totzi suntem ipocritzi doar ca unora dintre noi ne e frik sa recunoashtem asta...