Ploaia

Afara ploua infernal...ploaia...ce poate fi mai sublim si mai ucigator....ploua cu lacrimile Ei....de cate ori am dansat in ploaie...de cate ori ma stropea cu parul ei ud....
As vrea sa ma sinucid,dar nu pot...cand a plecat mi-a lut ultima picatura de viata,nu am ce sa ucid...
Ea,cu parul ei lung si negru si ochii gigantici si inchisi...in ochii ei se imbina raiul cu iadul,sublimul cu grotescul,fericirea si disperea,viata si moartea...
Eram best friendul ei,inotdeauna mi s-a parut ceva stupid,acum as da orice sa ii aud vocea spunandu-mi ca sunt best friendul ei si ca va fi mereu acolo....
Daca ma auzi acum vei stii ca am avut dreptate...nu esti aici,nu ma tii in brate si nu imi fredonezi patience...eu nu mai fluier...nu mai exist...
Nu pot sa ii scriu numele,pur si simplu nu pot...pot doar sa revad fiecare zambet,ca pe un film.
Ne-am cunoscut la munte...m-am dus la munte cu un grup de prieteni,ea fiind sora unuia.M-a uimit din prima clipa,am dat noroc si mi-a spus salut...era una dintre noi,cu ea puteai sa bei o bere,sa vorbesti despre fotbal...tin minte ca vorbeam cu orele despre melodiile noastre preferate...rasul ei...
Era un privilegiu sa o vezi razand,ii se lumina fata,stralucea,o data i-am spus ca e o lanterna si niciodata nu i-am explicat...daca vei citi vreodata asta vreu sa iti explic-esti o lenterna pentru ca atunci cand zambesti luminezi lumea...tu ai putea sa luminezi neantul...
Dupa 2 saptamani ne-am intors in bucuresti,am pastrat legatura pe net...Intr-o zi ploioasa am invitat-o la o cafea...am ajus in cafenea dupa 2 ore uzi si fericiti...am dansat in ploaie,ne plimbam prin cismigiu si cantam...am cantat de la black sabbath la guns n' roses la iron maiden si aerosmith...ea nu avea voce si eu eram racit...de fapt nu cantam,urlam.....mergeam prin ploaie tinandu-ne de maini si pentru prima data am cunoscut fericirea....
Melodia noastra...november rain...nu am puterea sa o ascult...inca ii aud vocea cantand piesa asta...imi sfasie creierii,nu ma lasa sa dorm noaptea,nu ma lasa sa respir....
Nopti de vara dormite in cismigiu...nopti in care ne uitam la stele...si eu veneam cu chitara...ea ma punea sa cant tear drops on my guitar si se gandea la EL......cand auzea de cineva cu numele lui ii sclipeau ochii si avea un zambet care aprindea gheata..mi-a zambit si mie,pentru fiecare melodie cantata la chitara...fiecare melodie care ii aducea aminte de El era rasplatita cu un zambet trist si firav...in schimb radea cu toata inima la bancuri...niciodata nu am putut reda la chitara sunetul rasului ei melodic....am avut privilegiul de a fi cel ce ii stergea lacrimile,de a fi cel cu care vorbea la 3 dimineata,cel care o tinea in brate...parul ei negru stralucea in soare si mirosea a mosc...ea mirosea a mosc si piper...as recunoaste mirosul ei oricand....niciodata nu m-a iubit.....
De ce nu e aici?...pentru ca i-am spus ca e in ochii ei imi vad viitorul,ca in stalucirea parului ei imi vad viata,ca in zambetul ei se imbina fericirea cu dezastrul.....si a spus ca nu ma poate iubi....dar stiam...
Stiam...fiecare din zambetele sincere si largi in care ma simteau viu erau pentru El...stiam...si mi-a spus adio...pentru ca altfel imi va face rau....m-a ucis....acum pot spune ca stiu cum e sa mori...moarte iti zambeste,iti spune adio,plange si te imbratiseaza pentru ultima data...
Ultima mea dorinta e sa o vad cu EL.....vreau sa o vad fericita...nu pot sa imi sterg mesajele de la ea cu robotel...nici mailurile...am toate conversatiile noastre kilometrice de mess si le citesc de mii de ori...stii ca eu,intr-un fel aparte,te iubesc...robotel....singura parte vie din mine e EA......daca as putea sa ii spun ceva:te iubesc...si voi fii mereu aici..ca frate,prieten sau orice ai nevoie...te iubesc ca un nebun de alb ce captureaza regina neagra....si tu esti best frienda mea....
( acest articol nu a fost scris de mine, ci de Deea,my best friend, care m-a rugat sa il public pe blogul meu, fiindu-mi dedicat de catre ea)

Imi e dor si frica

Cateodata imi e dor de tine
Imi e dor de ochii tai mari si negrii,
De zambetul tau larg si mereu vesel,
De buzele trandafirii si dulci,
De veselia si iubirea pe care o purtai mereu in suflet,
Imi e dor de tine cel ce-ai fost.
Imi e frica de tine cel ce-ai devenit,
De furia ce ti se citeste in priviri,
De ura ce iti iese prin pori.
Imi e dor de Fat Frumos al meu
Ce avea o dragoste pura
Si frica de Bestia
Care a amestecat ura cu iubirea.
Imi e frica sa te privesc
Si dor sa te iubesc...

Copilul

Candva, demult
Intr-o alta viata,
Intr-o alta lume,
Pe un alt Pamant,
Un copil statea singur si plangea
Rupt de realitate, pierdut intr-o lume a sa.

Cu ochii plansi,
Cu parul nins,
Privea in spre cerul inrosit
De sangele visurilor neinfaptuite.
Privea in spre zare,
Cum soarele apune
Privea in spre abis,
Cum fericirea dispare.

Privea peste tot in jurul lui
Si nu vedea decat tristete...
Tristetea unei lumi care l-a renegat
Tristetea unei lumi ce l-a abandonat
In marea involburata a realitatii contemporane.

vise, dorintze, sperantze...

cu totzii avem vise shi dorintze pentru care muncim din greu, sacrificam timp pretzios shi in cele din urma speram sa se indeplineasca...cel ce spune k nu are vise sau k nu ishi doreshte nimic a incetat sa mai traiasca...visele shi dorintzele sunt viatza, traim pentru indeplinirea lor...niciodata sa nu renuntzi la un vis pentru k celorlaltzi li se pare puieril shi ridicol, e visul tau...shi eu am vise care sper k se vor indeplini intr-o zi...imi doresc sa nu mai vad atat de multzi copii abandonatzi pe strazi de catre parintzii lor sau batrani fara un acoperish deasupra capului, imi doresc sa se puna mai mult pretz pe educatzie shi sanatate, imi doresc sa pot ajuta copiii cu dezabilitatzi, shi cel mai mare vis al meu este sa pot avea propria fundatzie pentru ai ajuta pe totzi cei ce au nevoie de un acoperish deasupra capului shi de o mancare calda, shi am sperantza k intr-o buna zi acest vis mi se va indeplini, caci sperantza nu moare niciodata, sau moare o data cu tine...sa nu renuntzatzi niciodata sa visatzi, sa va pese intotdeauna de cei din jurul vostru shi sa incercatzi sa ii ajutatzi pe cei ce se afla in dificultate cum putetzi mai bine fara a ashtepta ceva in schimb...dupa ce ajutzi pe cineva intotdeauna te simtzi mai bn...nu te lasa niciodata influentzat de cei din jurul tau...VISEAZA, IUBESHTE shi SPERA...shi asha vei gasi fericirea...

Condamnare la toamna

Daca padurea ne condamna
La nostalgie fara rost
E toamna, vara mea, e toamna
Asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
Ne cad din brate la un semn
Si suntem imbracati in frunze
Si captusiti cu-n fel de lemn.

Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazu...

Mai e in tot un pic de vara
Dar paturi aspre ne-nsotesc
La orice drum mai lung afara,
Prin cai de abur nefiresc.

Mai am senzatia ca-n toate
Pot fi si altfel decat sunt,
Dar muntii-mi pun poveri in spate,
Si simt ca port pe talpï pamant.

Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazu...

(Emeric Imre - Condamnare la toamna)

Ipocrizie

Ipocrizia...totzi afirma sus shi tare k dintre toate lucrurile din lume cel mai mult urasc ipocrizia, urasc oamenii cu doua fetze, adik...indirect...se urasc pe ei inshishi, pentru k totzi suntem mai mult sau mai putzin ipocritzi, numai k ne e frik sa recunoashtem...cel ce iubeshte viatza shi crede k totul e roz shi roz e lumea toata, este la fel de ipocrit k shi cel ce o urashte shi nu ishi gaseshte locul in ea...da recunosc, sunt ipocrita...deshii vorbesc atat de senin despre moarte shi despre sinucidere, adevarul este k imi e foarte frik de ea, imi e frik de moarte...imi e frik de necunoscut...urasc schimbarile, urasc sa ma gandesc k intr-o buna zii ma voi duce sa dorm shi nu ma voi mai trezii niciodata...
Am ajuns la concluzia k deshii viatza nu mi-a adus pana aqm prea multe bucurii, nu vreau sa plec...poate k fara sa imi dau seama m-am atashat atat de mult de ea incat a inceput sa imi placa...da...se pare k sunt la fel de ipocrita k totzi ceilaltzi...imi e prea frik shi sunt prea speriata de nou shi de necunoscut...deshii aqm mult timp am simtzit k nu totul s-a sfarshit shi k numai am nici un rost in aceasta lume, ma simtzeam k un mort viu, aqm sunt de alta parere...viatza merita traita shi cu bune shi cu rele shi cu oameni ipocritzi...pentru k totzi suntem ipocritzi doar ca unora dintre noi ne e frik sa recunoashtem asta...

Ultimele ganduri...
"Te-am iubit, te iubesc shi te voi iubi mereu"...cat de patetic suna...de ce toata lumea scrie mereu asta in biletul de adio? de ce scriu shi eu acelashi lucru? credeam k pot mai mult...se pare k m-am inshelat...da, plec...plec aqm shi pentru totdeauna de pe acest pamant plin de ipocrizie, ura shi lashitate...totzi vor sa fie ceea ce nu sunt shi nu vor reushi sa fie niciodata...lumea asta e plina de ratatzi...oameni care nu shtiu ce vor, care nu shtiu cine sunt, oameni carora le pasa doar de ei inshishi shi restul nu conteaza, adik oameni egoishti shi fara un tzel in viatza...dar cine sunt eu sa ii judec pe ei...eu sunt un nimeni k shi ei...nu imi place sa fiu judecata dar am tendintza de ai judeca pe altzii shi ironic e k nu ma deosebesc q nimic fatza de ei...nici nu am incercat asta vreodata shi aqm e mult prea tarziu pt a mai schimba ceva...am iubit, dar nu am fost iubita...am fost iubita dar nu am mai avut puterea shi curajul sa iubesc...am fost dezamagita, ranita, deprimata, am incercat tot ce era de incercat, dar nimic nu a fost qm trebuie, nimic nu a ieshit asha qm vroiam eu...park viatza a fost mereu impotriva mea, niciodata alaturi de mine...am vrut sa iubesc shi am iubit, dar am fost ranita shi data la o parte...da, un singur regret am...nu am fost fericita niciodata...sau cel putzin asha qm imi imaginam eu fericirea...sau poate k am cautat mereu ceea ce nu exista...fericirea imi pare o utopie...incep sa cred k defapt ne-am mintzit q totzii, ne-am amagit q un vis...
Aqm cand stau shi ma gandesc la mine, la viatza mea, imi dau seama k defapt mi-am dorit imposibilul: dragostea shi fericirea...NU EXISTA...nu va mai mintzitzi atata singuri, nu va face bine...shi o sa sfarshitzi k mine...o sa va sinucidetzi...totzi facem asta zi de zi, dar fara sa ne dam seama...murim putzin cate putzin pt k suferim prea mult...shi intr-o zi o sa va trezitzi la fel de deprimatzi shi de trishti shi o sa vretzi sa punetzi capat suferintzei shi o sa va sinucidetzi...dar aqm depinde de voi qm intzelegetzi sinuciderea...are mult prea multe fete shi sensuri...
Aqm va zic adio...ash mai avea multe de zis, dar timpul nu imi permite...un singur lucru va rog...dak gasitzi fericirea sa va ganditzi shi la mine makr o secunda pentru k poate voi fii shi eu fericita cu voi shi prin voi...

Oare daca...

Oare daca tzi-ash spune: " Te iubesc!", in loc de: "Bun ramas!", oare ai mai face un ultim pas, in cel de-al doisprezecelea ceas? Oare te-ai intoarce sa imi spui ca shi tu ma iubeai dar tzi-a fost frica sa nu te resping? oare m-ai lua in bratze sh m-ai saruta, ca apoi sa imi spui cat de fericit eshti? oare mi-ai spune ca eu sunt tot ce tzi-ai dorit vreodata? oare mi-ai spune ca ai vrut sa pleci pentru ca nu mai suportai sa itzi ascunzi sentimentele? sau... oare ai pleca fara sa priveshti inapoi ignorand ceea ce tzi-am spus? oare m-ai lasa intrebandu-ma dak am greshit pentru k tzi-am spus ceea ce simt? oare mi-ai spune ca sunt doar un copil care nu shtie ce vorbeshte?... cate intrebari fara raspuns... cate iluzii nimicite...cata suferintza... ma intreb daca merita sa suferi shi sa plangi pentru cineva caruia nu ii pasa de tine... dar la urma urmei cui ii pasa de tine, va zic eu...nimanui... dar oare mie de ce imi pasa de totzi?...

atunci cand te simtzi singur shi din sufletul tau curge sange nu e nimeni langa tine sa itzi spuna o vorba buna, atunci cand plangi nu te intreaba nimeni ,,de ce", atunci cand itzi e frig nu te ia nimeni in bratze, atunci cand iubeshti nu eshti iubit, atunci cand totul pare perfect cineva mereu pleaca, atunci cand vrei sa mori ceva te opreshte, atunci cand aratzi k itzi pasa eshti calcat in picioare, atunci cand eshti bun eshti luat de prost... dar cu toate astea exista shi prieteni adevaratzi, shi oameni buni, shi oameni kre iubesc, shi oameni krora le pasa... de ce? pt k nu ii intereseaza ce cred ceilaltzi despre ei, pt k sunt nishte oameni q principii,kre risca...ce risca? poate multe, poate putzine...cert e k ishi traiesc viatza dupa propriile reguli, shi nu se lasa ushor influentzatzi de ceilaltzi...

afara ploua...ma uit pe geam shi imi vine sa plang...plang... mintea imi zboara la nishte amintiri frumoase, dar la ce folos...sunt doar nishte amintiri...au trecut, nu se vor mai intoarce niciodata...niciodata...ce cuvant oribil, candva cineva mi-a zis sa nu zic niciodata, niciodata nu potzi shtii ce o sa se intample, dar shtii ce s-a intamplat deja, shi mai shtii k nu se va mai repeta, va ramane undeva in trecut... o amintire...cateodata ajung la concluzia k sunt doar un cimitir de amintiri...trecutul ma urmareshte, ma ajunge din urma shi ma atrage intr-o peshtera intunecata, de unde nu mai pot traii prezentul sau vedea viitorul...nu ma lasa sa plec...vreau sa uit trecutul, sa uit shi lucrurile bune shi rele ce mi s-au intamplat...vreau sa nu am amintiri, sa traiesc clipa shi apoi sa o uit...cateodata imi doresc sa nu ma fi nascut, sa nu fii trait pe aceasta lume ingropata in amintiri shi tristetzi...

ash vrea sa plec departe, departe de tine, departe de tot ceea ce este sau a fost al tau... ash vrea sa pot uita k te-am iubit, ash vrea sa nu te mai iubesc...sa te uit, k pe un bagaj lasat in gara... ash vrea sa uit toate clipele acelea de falsa fericire... ash vrea sa uit toate promisiunile pe kre mi le-ai facut, k nu ma vei parasi niciodata shi k ma vei iubi mereu...dispari din mintea mea, din inima mea, din sufletul meu, nu vreau sa te mai vad... eshti k un vierme ce ma seak de energie mai mult pe zi ce trece... vreau sa te urasc, dar nu pot, shi shtii de ce? pt k te iubesc prea mult, pt k nu mi-ai facut nimic k sa te pot uri, doar nu m-ai iubit, ai fost doar indiferent...pt altzii ar fii destul atat, dar nu shi pt mn...lasa-ma sa traiesc, nu ma mai chinui, eu oriqm te-am iubit...te iubesc... shite voi iubi mereu, chiar dak nu meritzi chiar dak eshti doar un afurisit de virme kre ar merita sa moara, sau sa iubeask asha qm te iubesc eu...

sick of crying...tired of trying...yeah i'm smiling, but inside...i'm dying...

ce e dragostea? e acea perioada din viatza ta cand eshti q capul in nori? cand eshti atat de indragostit incat tot ce te inconjoara e frumos? e atunci cand eshti fericit? dar la asta se rezuma fericirea? inseamna k eu nu am fost niciodata fericita...imi doresc poate prea mult sa fiu fericita shi poate de aceea nu sunt... shi totushi dak iubirea e atat de frumoasa shi te face atat de fericit de ce in final cineva are de suferit? de ce mereu cineva trebuie sa plece, shi altcineva sa sufere? dragostea nu ar trebuii sa fie perfecta? nu shtiu, nu m-am gandit niciodata prea mult la dragoste...insa am vrut sa fiu mereu fericita shi nu am reushit...poate k nu am gasit pe nimeni kre sa ma fak fericita...poate k nu o sa gasesc niciodata...ash vrea makr o data sa sufar pt k am iubit pe cineva, decat sa sufar pt k nu am iubit pe nimeni...ash vrea sa pot plange pt k am fost parasita, sau pt k am fost dezamagita, sau pt k m-am daruit mult prea mult shi fara rost... da shtiu, pare stupid ce scriu, dar nu e asha...e o povara mai mare de dus, pe kre multzi nu cred k o intzeleg... shi la ce folos dak ar intzelege? pe mn nu m-ar ajuta q nimic...shi nici pe ei...cateodata ma intreb dak exista pe lumea asta cineva kre sa ma iubeask asha qm l-ash iubi eu...cineva kruia sa ii pese de mn shi de sentimentele mele...cineva kre sa aiba grija de mn, kre in fiekre dimineatza s-ar trezii q gandul la mn... da recunosc, sunt o visatoare, visez q ochii deschishi...cel putzin mai am visele...shi la urma urmei... ce e un om fara vise?...

vi s-a intamplat vreodata sa va punetzi tot felul de intrebari despre viazta? sa va ganditzi la moarte spre exemplu? sau la sinucidere? merita sa te sinucizi? shi pt ce ar merita? ar merita sa te sinucizi pt k ai datorii mari? sau pt k nu ai q ce sa itzi creshti copiii? sau poate k ar merita sa te sinucizi pt k te-a parasit prietena, sotzia, amanta...? eu nu cred k ar merita sa te sinucizi doar din atata lucru... shi dak te-ai sinucide ce ai rezolva? poate k ai vrea sa itzi moara durerea... sa itzi moara tristetzea...dar sufletul? trupul? oare ai vrea q adevarat sa mori? shi ce ai gasi? o alta lume, unde nimeni nu sufera shi totzi sunt fericitzi? ar merita sa izti lashi in urma prietenii? familia? amintirile frumoase q aceshtia? i-a mai gandeshte-te...potzi sa faci asta? sa te gandeshti la consecintze? potzi sa nu fii egoist? de ce tu sa scapi atat de ushor? de ce tu sa mori shi sa scapi de greutatzi shi noi sa ramanem aici? sa ramanem intr-o lume de nimic unde ne zbatem zi de zi sa traim... sa ii facem pe cei din jurul nostru fericitzi, sa ii ajutam pe cei kre au nevoie de noi... sa ne chinuim sa avem o viatza linishtita shi frumoasa kre ni se va lua intr-o zi fara sa fim intrebatzi... tu de ce sa potzi alege cand vei murii shi noi nu? ce ai tu mai presus decat noi, ceilaltzi? crezi k noi nu avem probleme? ce te face sa crezi k tu eshti singurul nefericit din lumea asta? q totzii avem probleme, dar incerkm sa le rezolvam... viatza e o provokre, un joc dur de unde nu ai cale de intoarcere... in loc sa joci, sa rishti shi sa cashtigi sau sa pierzi tu preferi sa il abandonezi pt k itzi e prea frik, pt k nu ai destul curaj sa mergi pana la capat, pt k pana la urma nu eshti decat un lash, un mare lash care nu merita nimic...kre defapt nu vrea nimic. itzi e prea frik sa tzii piept vietzii... tu nu meritzi nimic, pt k eshti un nimic...eshti un nimeni shi asha vei ramane shi dupa ce vei murii...crezi k dak ai sa te sinucizi lumea o sa ishi aminteask de tine? nu... o sa te dea uitarii...pt k ai murit k un lash nu k un erou...

shtitzi...m-am intrebat de multe ori... ce inseamna sa ii fii prieten qiva? inseamna oare doar sa ieshi q el din plictiseala sau dak nu ai alta alternativa? sau inseamna sa il ajutzi atunci cand are nevoie de tine cel mai mult fara sa ashteptzi nimic la schimb? inseamna sa ai incredere k te va ajuta shi el atunci cand ai nevoie, fara sa itzi reprosheze asta? inseamna oare sa fitzi tovarashi de bucurii shi de tristetzi? sa va sustzinetzi reciproc shi sa va fitzi alaturi orice ar fii? ... sau mai bn zis oare mai exista prieteni adevaratzi? pe kre sa ii suni la 3 dimineatza shi sa le spui k ai o problema shi ei sa vina, neashteptand prea multe explicatzii? nu shtiu... poate k exista, poate k nu...eu sincer tind sa cred k este doar o utopie... un prieten adevarat este k un vis frumos din kre te trezeshti brusc... un prieten adevarat este un om kre te intzelege, kre te asculta, kre de fiekre data inceark sa te ajute sau a itzi dea un sfat cat mai bun, un prieten adevarat este cel kre te trezeshte mereu la realitate, kre nu te minte, kre itzi arata lumea asha qm e ea q adevarat... un prieten adevarat este acel cineva kre te aduce q picioarele pe pamant... un prieten adevarat este cel kre nu se supara de reproshurile pe kre i le faci atunci cand eshti nervos... un prieten adevarat este cel kre itzi acorda mereu o a doua shansa, chiar dak e a mia oara cand gresheshti... un prieten adevarat este cel kre crede in tine... un prieten adevarat este pana la urma un fraier pe kre niciodata nu il ascultam, dar kre are intotdeauna dreptate shi la kre ne intoarcem intotdeauna q capul plecat shi ii spunem "ai avut dreptate"... de aceea prietenii adevaratzi nu tzii faci shi nici nu ii gaseshti pe toate strazile... prietenii adevaratzi sunt foarte rari shi ii descoperi q timpul... ei sunt defapt comoara vietzii...

Un lung tren ne pare viatza


Un lung tren ne pare viata
Ne trezim in el mergand
Fara sa ne mai dam seama
Unde ne-am urcat si cand.
Fericirile sunt halte
Unde stam cate un minut
Pana sa ne mai dam seama
Suna, pleaca… a trecut
Iar durerile sunt statii
Lungi de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca
Tot mai multe se ivesc.
Multi copii voiosi se urca,
Cati in drum n-am intalnit
Iar cate un batran coboara
Trist de forte istovit.
Vine o data insa vremea
Sa ne coboram si noi
Ce n-am da atunci, o clipa
Sa ne intoarcem inapoi
Caci pe cand privim in urma
Plangem timpul ce a trecut.
Suna… gara vesniciei
Am trait, dar n-am stiut.

sa vedem... totul a inceput intr-o vara...vara anului in care am dat examenele de admitere la liceu. dupa ce am terminat q toate formalitatile am plecat in vacanta cu ai mei, dar nu asta e important...in fine…cert e ca atunci cand m-am intors m-a cuprins o tristete, simteam cum melancolia ma acapara mai mult pe zi ce trecea, nu mai ieseam din casa, nu mai vroiam nimic, in afara faptului ca vroiam sa stau singura si sa ma gandesc la tot felul de tampenii...eram mai abatuta decat fusesem vreodata, radeam doar de fatada, doar stiti si voi cat de enervante sunt intrebarile celor din jur: ,,Ce ai patit?”, ,, Te doare ceva?”, ,,De ce esti trista?”, si pentru a scapa de intrebarile carora nici macar eu nu le stiam raspunsul preferam sa port o masca si sa joc un rol, era mult mai simplu si mai util...cateodata stateam ore intregi si ma intrebam cum de m-am cufundat in starea asta, nu imi puteam da seama ce a declansat-o. la un moment dat am incetat sa mai imi pun intrebari, continuam insa sa imi joc rolul… ma simteam ca un mort viu, ca un strain in aceasta lume...nu mai puteam reactiona… eram intr-o lume a mea unde stiam ca totul o sa fie bine, o lume in care eram eu cu adevarat, in care nu trebuia sa joc un rol si eram fericita, asa cum fusesem cu mult timp in urma. nu mai stiam ce e fericirea, ce e dragostea, nu mai stiam cat de bine te simti atunci cand un copil iti zambeste sau cat de frumoase sunt florile atunci cand infloresc, nu mai stiam nici cine sunt si nici ce vreau… incepusem sa ma intreb daca am stiut vreodata. In mintea mea totul era in ceata, era confuz, iar intrebarile nu incetau sa vina, curgeau ca un rau ce isi mareste debitul pe zi ce trece...