Copilul

Candva, demult
Intr-o alta viata,
Intr-o alta lume,
Pe un alt Pamant,
Un copil statea singur si plangea
Rupt de realitate, pierdut intr-o lume a sa.

Cu ochii plansi,
Cu parul nins,
Privea in spre cerul inrosit
De sangele visurilor neinfaptuite.
Privea in spre zare,
Cum soarele apune
Privea in spre abis,
Cum fericirea dispare.

Privea peste tot in jurul lui
Si nu vedea decat tristete...
Tristetea unei lumi care l-a renegat
Tristetea unei lumi ce l-a abandonat
In marea involburata a realitatii contemporane.